sâmbătă, 11 octombrie 2008

CITATE VII

De la http://freedomkeys.com/quotes.htm

"Etica nu este nu o fantezie mistică -- nici o convenţie socială -- nici un lux de care ne putem lipsi, subiectiv... Etica este o necesitate obiectivă a supravieţuirii omului -- nu prin providenţa supranaturală, nici a vecinilor dvs., nici a toanelor dvs. – ci prin “graţia” realităţii şi natura vieţii." -- Ayn Rand, „Virtutea Dăruirii de Sine”
"Ceea ce este propriu fiecărui lucru, este din fire cel mai bun şi mai plăcut acestuia – pentru fiinţele umane, de aceea, viaţa conformă cu raţiunea estecea mai bună şi mai plăcută, de vreme ce raţiunea mai mult decât orice altceva ESTE omenească. Astfel de viaţă, prin urmare, este totodată şi cea mai fericită." -- Aristotel, „Etica Nicomahică”, Cartea X, Cap. 7
"Oamenii care luptă pot pierde. Oamenii care nu luptă, au pierdut deja." -- Bertold Brecht
"Se spune că pe vremea când Pol Pot era un student la Paris, a jurat să aducă comunismul “pur” în Cambogia, iar nu sângerosul, dictatorialul, “pervertitul” tip de comunism care a fost introdus în Uniunea Sovietică şi în alte locuri.
Din nenorocire, atunci când el a acaparat Cambogia, a descoperit că era “necesar” să devine cel mai mult ucigător (pe cap de locuitor) dictator din istorie – fiindcă oamenii încă se părea că vor să aibă grijă de al familiilor lor, înainte să se ocupe cu viziunea lui în ce-i privea –, iar o baie de sânge şi domnie a terorii a fost singurul mod de a stoarce măcar un simulacru de colaborare.
Acest înaintare pas-cu-pas, de la idealismul altruist la măcel şi oroare inimaginabilă, a fost repetat mereu şi mereu, în ţară după ţară. Eu vă afirm dvs. celor care sunteţi încă într-un stare de negare: Da, ACEASTA este consecinţa ultimă REALĂ, şi moştenirea, predicării sacrificiului de sine." -- Rick Gaber
"Politica nu se întâmplă sub într-un vid. Nici sistemele de etică. Ambele acestea sunt de fapt efecte ale ştiinţei gândirii denumită filozofie. Filozofia este cea care naşte o civilizaţie, o cultură, o formă de artă, ştiinţele, politica, chiar – şi în special – economia. Felul de filozofie pe care cineva o îmbrăţişează va determina cum acela trăieşte. Chiar şi credinţa cum că filozofia însăşi este irelevantă, prea elitistă, prea nepractică, prea abstractă -- aceste idei anume sunt un produs al unui gen particular de filozofie -- una rea. Omul este animalul raţional; Din fire, omul este de asemenea un animal filozofic. Este imposibil pentru orice om să scape de consecinţele ştiinţei ideilor în viaţa sa." -- Jeanne E. Faulkner
"Moralitatea a fost monopolul misticilor – a se citi, al subiectiviştilor –, timp de secole... Cei mai mulţi oameni, ca atare, găsesc deosebit de dificil a privi etica drept o ştiinţă ..." -- Ayn Rand
"Porţile ducând către ieşirea din interpretarea literară a Bibliei, nu se deschid pe dinăuntru." -- Sam Harris
"Acei dintre noi care sunt admiratori ai Ayn Rand au spus – de multă vreme –: conservatorii nu-s prieteni ai libertăţii. Nu există, pur şi simplu, nici un înlocuitor valabil pentru o înţelegere raţională, principială, a bazelor filosofice a unei societăţii libere. Credinţa religioasă nu-i capabilă de asta, ajunge, tradiţia nu-i capabilă, ideea domniei majorităţii nu-i capabilă, pragmatismul nu-i capabil." -- Paul Blair

Milton Friedman, PhD, Laureat al Premului Nobel, 1912-2006: odihnească-se în pace

"Poate m-am achitat bine, şi poate-am dominat bătălia – dar nimeni vreodată n-a spus că vom câştiga chestia asta la vreun moment dat. Vigilenţă eternă e necesară, şi trebuie să fie oameni care-şi asumă responsabilitatea, care cred în libertate, şi care-s dispuşi să lupte pentru ea." -- Milton Friedman
CULMEA tuturor MĂRTURISIRILOR SCANDALOASE FĂCUTE LA ANIVERSĂRI: "...În ceea ce priveşte Marea Criză Economică (din 1929, n.n.): Ai dreptate, noi am făcut-o.” -- este ceea ce guvernatorul (acum Chairman) “Federal Reserve Board” (aşa numita “bancă centrală” a SUA, în fapt un cartel şi un monopol bancar, n.n.) – Ben Bernanke –, finalmente, a spus laureatului Premiulului Nobel, dr. Milton Friedman, la sărbătorirea vârstei de 90 de ani a lui Milton –însemnând că într-adevăr, Marea Criză Economică A FOST cauzată de, ŞI prelungită de, GUVERN – după cum Friedman a spus întotdeauna [Financial Review, 09.12.2002].
"Dacă un guvern ar fi însărcinat cu Deşertul Sahara, în cinci ani ar avea un deficit de nisip." -- Dr. Milton Friedman
"Nu există nimic care săfacă atâta rău, precum bunele intenţii." -- Dr. Milton Friedman, intervievat în. "Este America Nr. 1?", de John Stossel
"Nimic nu este aşa permanent ca un program guvernamental temporar." -- Dr. Milton Friedman, economist laureat al Premului Nobel
"Soluţia guvernului la o problemă este de obicei la fel de rea ca problema." -- Dr. Milton Friedman
"Iadul nu are atâta furie ca un birocrat luat în derâdere." -- Dr. Milton Friedman
"La baza celor mai multe argumente împotriva pieţei libere, este o lipsă de încredere în libertatea însăşi." -- Milton Friedman.

"Doar mediocrii sunt întotdeauna în forma lor cea mai bună."-- Jean Giraudoux
" Învăţământul nu este obligatoriu – şi nici supravieţuirea." -- W. Edwards Deming
"Viitorul libertăţii umane ... înseamnă viitorul civilizaţiei." -- Henry Hazlitt
"50 de milioane de francezi nu pot greşi." – veche zicere franceză tipic idioată
"Dacă 50 de milioane de oameni spun un lucru stupid, tot un lucru stupid este."-- David Severn
"Nu se (poate) petrece nimic, până când cineva vinde ceva.”— un vechi avertisment al sales-managerilor
"Vreţi să vedeţi multiculturalismul în acţiune? Priviţi la Yugoslavia, la Liban, la Sri Lanka, la Irlanda de Nord, la Azerbaijan, sau oriunde altundeva identitatea de grup a fost trâmbiţată." -- Thomas Sowell în „Este realitatea opţională?
"Educaţie este o armă, a cărei efect depinde de cine o are în mâini şi direcţia în care este ţintită."-- Joseph Stalin
"Europenii stau şi se bosumflă. Ce altceva pot face?.. Problema reală este caracterul neînsemnat lor." -- Charles Krauthammer
"Cei ce căutaţi protecţie, fiţi preveniţi că nimic nu e mai nesigur decât o promisiune a politicienilor."-- Harry Browne
"Aceia care pot renunţa la libertăţile esenţiale pentru a obţine puţină siguranţă temporară, nu merită nici libertatea şi nici siguranţa."-- Benjamin Franklin
"A întreba un liberalist (stângist) de unde provin salariile şi preţurile, este ca a întreba copiii de şase ani de la unde vin bebeluşii."." -- Dr. Thomas Sowell
"Liberaliştii (stângiştii) par să presupună că, dacă nu credeţi fix în soluţiile lor politice, atunci nu vă pasă cu adevărat de oamenii pe care ei pretind că vor să-i ajute." -- Dr. Thomas Sowell
"Socialismul, la fel ca ideile antice din care izvorăşte, nu percepe deosebirea dintre guvern şi societate. Ca rezultat al acestei omisiuni, de fiecare dată când obiectăm ca un lucru să fie făcut de guvern, socialiştii trag concluzia că obiectăm să nu fie făcut de tot." -- Bastiat
"Oricând dai peste un rahat aşa de mare, ştii că în spate este guvernul." -- Ann Coulter
"Majoritatea celor vreo 40 de războaie ce se desfăşoară în lume chiar în acest moment,sunt purtate în numele religiei." -- Paul Harvey
"Constituţia NU stipulează nici o "separare între biserică şi stat." Ceea ce ea INTERZICE este orice lege producând „o înfiinţare de religie”'. Aceasta ar trebui să includă lipsitele-de-biserică religii noi ale dogmaticilor adoratori ai Pământului, adoratori ai Guvernului, şi elitismul. " -- Bert Rand
"Mai degrabă m-aş expune inconvenientelor decurgând din prea multă libertate, decât celor ce decurg dintr-un grad prea mic de aceasta." -- Thomas Jefferson către Archibald Stuart, 1791.
"Din experienţa mea, aceia care declară a crede în drepturile animalelor, nu cred în drepturile omului." -- L. Neil Smith
"Păcatul stă numai în rănirea celorlalţi în mod nenecesar. Toate alte „păcate” sunt absurdităţi inventate." -- Robert A. Heinlein
"Oricine care crede că vreo „conspiraţie evreiască” este măcar posibilă, chiar nu pricepe bancul acela milenar care spune că dacă pui 12 evrei într-o cameră, ies 13 opinii diferite." -- Fred Anders
"Iartă-mă că spun aşa, prietenul meu, dar cred că suntem până la urechi în zei ucigaşi."." -- Edward Britton
"Mi-am fixat propriile reguli după care să trăiesc. Prima este: „Niciodată nu crede NIMIC din ce spune Guvernul” " -- George Carlin
"Este greu de imaginat un mai stupid sau mai periculos mod de a lua decizii, decât punând acele decizii în mâini de oameni ce nu plătesc nimic pentru greşeli." -- Thomas Sowell
"Majoritatea guvernelor, majoritatea timpului, seamănă incredibilă distrugere în vieţile oamenilor şi sunt completamente neresponsabile pentru aceasta." -- David R. Henderson
"Autorităţile alese nu mai sunt speriate de Lege sau de oameni. Masele sunt needucate şi cred orişice le spun televiziunile ABC, CBS, NBC." -- Jerry Jones
"A nu face, în lumea politicilor publice, permite ca mult mai mult să fie făcut în lumea reală." -- Thomas Hazlett
"Poate nu sunt de acord cu ce spuneţi, dar voi apăra până la moarte dreptul dvs. de a spune." -- Voltaire către Helvetius
"Tot ce atinge Guvernul se transformă în rahat." -- Ringo Starr
"A greşi e omeneşte, dar e nevoie de un politician ca să facă un rahat cu adevărat mare." -- vechi adagiu american
"Democraţia, şi ea, este o religie. Este venerarea şacalilor de către măgari.." -- H. L. Mencken
"Guvernul este cel mai mare grup de interese speciale care există." -- filmul „Naşul”
"Politicienii, ca şi bombardierele, arareori îşi văd victimele..." -- Donald Boudreaux
"A da bani şi putere guvernului este ca a da cheile de la maşină şi whiski adolescenţilor." -- P.J. O'Rourke
"Sunt pentru cota unică de impozitare – atâta timp cât cota este zero. Obiectivul este a scăpa de guvernul mare, nu a descoperi un nou mod de a-l finanţa." -- Harry Browne
"Indiferent cine sunteţi sau ce credeţi, trebuie să înţelegeţi că într-o zi cei mai răi obsedaţi ai controlului dintre duşmanii dvs. cei mai înverşunaţi, vor controla guvernul federal, şi mai bine aţi restaura limitările constituţionale eficace şi funcţionale asupra acelui guvern - înainte ca vremea aceea să sosească." -- Rick Gaber

"Raţiunea este facultatea care percepe, identifică şi integrează materialul furnizat de simţurile omului. Misticismul este pretenţia unor mijloacele non-senzoriale de cunoaştere. "
"În civilizaţia vestică, perioada dominată de misticism este cunoscută ca Evul Întunecat şi Evul Mediu. Voi presupune că ştiţi natura acelei perioade şi condiţia existenţei umane în acele veacuri. Renaşterea a spart dominaţia misticilor. „Renaştere” înseamnă naştere din nou Puţine persoane astăzi vor fi dispuse să vă amintească de faptul că a fost o renaştere a minţii umane”
"În lumina a ce a urmat -- în mod special, în lumina revoluţiei industriale -- nimeni nu poate astăzi să ia credinţa, sau religia, sau relevaţia, sau orice formă de misticism – drept călăuza de bază şi exclusivă a existenţei sale – nu în modul în care a fost luată în Evul Mediu. Aceasta nu înseamnă că Renaşterea a convertit în mod automat pe toată lumea la raţionalism; nici pe departe. Înseamnă doar că, atâta timp cât un singur automobil, un singur zgârie-nor sau un singur exemplar din “Logica” lui Aristotel – rămân în existenţă, nimeni nu va fi capabil să stârnească speranţa, nerăbdarea şi entuziasmul vesel al oamenilor spunându-le să se descotorosească de gândire şi să se bizuie pe credinţă. De aceasta am spus că misticismul, ca putere culturală, este mort." -- Ayn Rand, HERE
"Misticismul este misiune dusă până la nebunie, implicând frecvent misionari." -- Bert Rand

"Felul acela de mistici care predică uciderea şi distrugerea a fi pe picior de egalitate cu creativitatea şi producţia, sunt deasupra nebuniei - se iau drept afurisiţi de super-eroi. Dacă v-aţi întrebat vreodată ce permite şi dă voie răului absolut, îl aveţi în faţă: este misticismul." -- Rick Gaber
"Fiecare mare oroare din istorie a fost comisă în numele unei motivaţii altruiste." -- Ayn Rand

"Un copil nu poate ajunge prea departe în viaţă, fără educaţie. Nu este doar coincidenţă că şase dintre ultimii şapte preşedinţi ai SUA au avut doar studii primare, ca să nu mai vorbim de parlamentari." -- Dave Barry

"Aaaaaaaaaargh!" -- Charlie Brown

Niciun comentariu: